Parteneri

Articole Laser & IPL

Roşeaţa obrajilor – semn de alarmă !
Esthetiq Magazine Nr. 14
Dr. Cristina Oltean Medic Rezident Dermatologie Venerologie Q Clinic

                          În popor, roşul obrajilor reprezintă de cele mai multe ori expresia sănătăşii şi vitalităţii, considerându-se ca fiind trăsătura celor puternici şi plini de dinamism. Există alte culturi care consideră înroşirea pielii drept un semn al pudorii, al gingăşiei şi al purităţii unei persoane. Poate că tocmai de aici se trage şi îmbogăţirea liniilor cosmetice cu game variate de blush-uri.

Există însă situaţii când această roşeaţă are mai degrabă conotaţii patologice, fiind expresia unei stări preinflamatorii a pielii feţei. Aşadar, care e diferenţa între rozul sănătos al pomeţilor şi culoarea mai intensă, persistentă a lor ? Când este cazul să ne ingrijorăm cu adevărat?                                                         

                        Una dintre cele mai frecvente afecţiuni care se manifestă prin roşeaţa obrajilor este cuperoza, localizată cel mai adesea la nivelul pomeţilor, nasului şi bărbiei. Debutul este progresiv, pielea de la nivelul acestor zone având un aspect rozaliu care se manifestă doar sub influenţa anumitor factori favorizanţi cum ar fi stresul şi emoţiile, consumul de alcool, băuturi fierbinţi sau alimente condimentate. Climatul are un rol important în apariţia şi agravarea cuperozei. Este favorizată de sezonul rece, de variaţiile bruşte de temperatură, soare puternic, expunere la ultraviolete sau alte condiţii meteorologice extreme.  În lipsa unui tratament adecvat acest aspect roşiatic devine permanent, se accentuează şi se asociază cu telangiectaziile – vase fine de sânge ce apar sub forma unor linii roşii la nivelul pielii, sensibilitate crescută, piele uscată şi iritată. Evoluţia poate fi spre o afecţiune mult mai gravă şi anume rozaceea.

                     Cauza exactă a cuperozei nu se cunoşte. Ea apare de regulă la persoane care au predispoziţie pentru o piele cu reţea vasculară deficitară – peretele capilarelor sanguine fie e prea subţire, fie nu este destul de elastic. La pielea normală, capilarele se dilată atunci când fluxul de sânge creşte – în cazul emoţiilor spre exemplu, pentru ca mai apoi să se contracte şi să revină la calibrul normal. Capilarele pielii cuperotice rămân însă dilatate , aspectul fiind difuz roşiatic.

Există unele situaţii care se asociază frecvent cuperozei şi anume : hipertensiunea arterială necontrolată, menopauza, boli endocrine – boala Cushing, tulburări gastro-intestinale – gastrita, colonul iritabil, carenţa de vitamine. Persoanele blonde, cu pielea deschisă la culoare (fototipul cutanat II) sunt mai susceptibile la a dezvolta cuperoza decât restul.

                        Pentru un diagnostic de certitudine, cel mai înţelept este să ne adresăm medicului dermatolog, acesta fiind singurul care poate recomanda un tratament adecvat acestei afecţiuni. Astfel, intervenindu-se la timp aspectul acesta roşiatic şi inestetic poate fi combătut cu success.

                         Odată stabilit dignosticul de cuperoză, primul pas este a se elimina pe cât posibil factorii agravanţi, amintiţi mai sus. Printre metodele dermatocosmetice de tratament care ameliorează într-o oarecare măsură această stare se află cremele. Acestea acţionează la nivelul  vaselor sanguine ca tonifiant şi decongestionant, cresc rezistenţa capilară limitând vasodilataţia şi apariţia roşeţii şi în plus au proprietăţi antiradicali liberi, calmante şi antiinflamatorii cutanate (ex. Ruboril-Isis Pharma, Sensibio-Bioderma, Diroseal-Avene, Rosaliac-La Roche Posay, Roseliane-Uriage, Rubialine-SVR Laboratoires, Crema calmantă anticuperozică-Farmec). Acestea se asociază desigur cu o cremă de fotoprotecţie solară cu factor ridicat – 50 +.

                Dintre tehnologiile moderne de tratament , rezultate excelente se obţin rapid, confortabil, uşor şi fără timp de recuperare cu lumina intens pulsată (IPL – intense pulsed light). Aceasta, cu o lungime de undă specifică (lumina verde) ce are ca şi ţintă vascularizaţia superficială, reuşeşte să fotocoaguleze sângele din interiorul capilarelor dilatate (îl încălzeşte la temperaturi foarte ridicate) distrugându-le. Pe urmă, acestea dispar din structura pielii.

                      Pentru rezultate optime sunt necesare în medie 3 – 4 şedinţe, cu un interval de 2 – 3 săptămâni între ele. Pe tot parcursul tratamentului cât şi minim 4 săptămâni după este necesară fotoprotecţia cu creme specifice 50+. Pe lângă ameliorarea până la dispariţie a leziunilor de cuperoză, tratamentele cu IPL au şi un efect de fotorejuvenare a pielii conferind un aspect mult mai plăcut, luminos şi proaspăt, aceasta aparând întinerită. Pentru tratamentul telangiectaziilor se poate folosi atât lumina intens pulsată cât şi laserul Nd-Yag, acesta acţionând asemănător.

                      Rezultatele se pot menţine un timp îndelungat dacă pacientul respectă recomandările de a evita factorii agresori, de a se fotoproteja fată de soare şi de a folosi produsele cosmetice şi de machiaj special destinate tenului cuperotic.

 

 

Quality Medical Clinic Srl © 2011 Termeni si conditii de utilizare
Hosted by Host4All.Ro