Parteneri

Articole Celule stem

Recoltarea de celule stem la naştere, o alegere deşteaptă!
Esthetiq Magazine Nr. 14

În vreme ce actul naşterii a suferit de-a lungul timpului o serie de modificări din punct de vedere al procedurii medicale, pentru a proteja sănătatea nou născutului, precum şi pe cea a mamei, progresul tehnologic în domeniul sanitar a făcut ca până şi ceea ce erau considerate a fi deşeuri biologice să îşi găsească rostul şi să contribuie la atingerea unui deziderat vechi de când lumea: asigurarea tuturor condiţiilor pentru ca bebeluşul să poată învinge boli nemiloase. Astfel, dacă în urmă cu doar douăzeci de ani placenta şi cordonul ombilical sfârşeau inevitabil în coşul cu deşeuri, acum acestea sunt folosite cu succes pentru a extrage celule stem atât de preţioase în tratarea unor forme de leucemii, anemii sau limfoame, aproape 70 la număr.

Fără riscuri

Recoltarea sângelui de cordon ombilical nu prezintă niciun risc pentru mamă sau pentru nou-născut, nu pune nicio problemă de etică medicală sau religioasă şi este, în esenţă, o procedură simplă. Mult mai dificilă însă, se arată a fi luarea deciziei de a apela la serviciile unei Bănci de Celule Stem. Pe de o parte, lipsa informării corecte a părinţilor, pe de alta preţurile relativ mari practicate de unele din cele 14 companii din România care oferă acest tip de serviciu, au făcut ca în prezent, mai puţin de 10% din noii părinţi să le asigure o şansă în plus la sănătate copiilor lor.

Înfiinţată în 2010, Banca de Celule Stem FreezeLife, o companie integral românească, a început deja să schimbe acest peisaj. Procesând sângele de cordon ombilical în laboratorul propriu din Baloteşti şi asigurând stocarea celulelor stem în aceeaşi locaţie, FreezeLife a făcut ca păstrarea acestor nestemate microscopice să devină extrem de accesibilă pentru toţi românii, cu preţuri ce se situează chiar şi la jumătate din cele care existau în acel moment. “La nivel mondial, în anul 2009, s-au efectuat peste 15.000 de transplanturi cu celule stem hematopoietice. Dintre acestea, aproape o treime au provenit din sângele de cordon ombilical recoltat la naştere, iar jumătate au fost recoltate din sângele periferic. Motivaţia acestei diferenţe este tocmai faptul că, deocamdată, numărul persoanelor care recoltează celule stem la naştere este destul de mic”, spune doctorul Răzvan Vintilescu, directorul Băncii FreezeLife.

Quality Medical Clinic Srl © 2011 Termeni si conditii de utilizare
Hosted by Host4All.Ro