Parteneri

Articole Dermatologie & Dermatocosmetologie

Patologia Frigului -partea II
Esthetiq Magazine nr.15
Prof. Dr. Alexandru Tataru Medic Primar Dermatologie - Venerologie UMF Cluj Napoca

Am mai discutat de asemenea despre degerăturile care pot să apară printr-o expunere brutală la frig (aer rece, contact accidental cu gaze lichefiate sau metale foarte reci), am descris degerăturile de grad I, II şi maxim III precum şi aşa-numitul eritem pernio, o dermatoză cronică ce apare la unele persoane ce au suferit degerături accidentale sub forma unui eritem violaceu persistent pe zonele afectate şi măsurile de prevenţie ori terapeutice necesare.

În continuare vom discuta despre dermatoze propriu-zise ce apar frecvent în perioada iernii la persoane predispuse (sindromul Raynaud, livedo reticularis, acrocianoza şi dermatocriopatiile prin crioproteine ) şi vom încheia amintind că unele dermatoze cum sunt rozacea, psoriazisul şi altele, care nu sunt determinate de frig, ci de cu totul alte cauze, pot fi agravate în evoluţia lor de expunerea la frig.

Sindromul Raynaud constă în crize vasomotorii de tip spastic, reversibile, localizate la nivelul extremităţilor, de regulă la mâini, de obicei simetrice ( dar pot fi şi unilaterale), care sunt induse de expunerea la frig şi de asemenea de emoţii intense.

În mod clasic se descriu trei faze ale sindromului Raynaud. În prima fază, de vasoconstricţie a arteriolelor din derm, mâinile (mai rar picioarele, nasul, urechile sau alte zone ale corpului) devin albe şi reci, zona de culoare albă şi rece având o delimitare netă faţă de restul tegumentului, normal colorat şi cald. Odată cu revenirea la căldură se intră în faza a doua, marcată de vasodilataţia venulelor dermice, ceea ce conferă tegumentului afectat o culoare albăstruie. După câteva minute până la ore se trece la faza a treia, de vasodilataţie reactivă, când zonele afectate devin roşii, calde şi apar simptome de tip furnicături sau prurit.

Sindromul Raynaud apare mult mai frecvent la femei decât la bărbaţi (raportul fiind de 5:1) , cel mai adesea în perioada de adolescenţă, dar şi mai târziu, la femei în cursul instalării menopauzei. Odată instalat, durează toată viaţa. Mecanismul fiziopatologic nu este cunoscut. Tratamentul de elecţie este Nifedipina, medicament hipotensor şi vasodilatator, cu meţiunea că adesea nu poate fi tolerat de femei tinere care sunt în mod natural hipotensive şi le scade şi mai mult tensiunea arterială, cu ameţeli şi sincope. În acest caz sunt utile orice alte medicamente vasodilatatoare. Cele mai utile sunt măsurile de prevenţie, respectiv protecţia mâinilor prin mănuşi.

Problema de sănătate ridicată de prezenţa unui sindrom Raynaud este aceea că, rareori e adevărat, precede cu ani de zile şi poate fi semnalul prim al unor altor boli grave, în special sclerodermia sistemică (boală autoimună) sau poate semnifica prezenţa de crioproteine în sânge, ceea ce impune un control repetat al funcţiei ficatului, după cum vom vedea mai departe.

Livedo reticularis este o afecţiune vasospastică, de cauză necunoscută, caracterizată prin modificari ale coloraţiei tegumentare (de regulă aspect “marmorat” ce interesează suprafeţe de dimensiuni mari la nivelul extremitaţilor (membrelor). Pielea va prezenta zone cianotice (vineţii) ce înconjoară zone centrale palide. Livedo reticularis se întalneşte frecvent la femeile tinere, fără a avea o semnificaţie de boală propriu-zisă.

Modificările de livedo se observă cel mai bine la nivelul coapselor şi antebraţelor şi uneori în regiunea inferioară a abdomenului, moficările fiind mult mai accentuate în perioadele reci. În anotimpul cald, modificările se reduc la o simplă tentă roşiatică, dar nu dispar complet. Livedo reticularis asociaza anumite simptome, cel mai frecvent: parestezii (amorteli) cu senzaţia de răceală a zonei respective şi hipotonie (scăderea tonusului muscular) în zonele afectate.În cazurile severe pot să apară ulcere recidivante ale membrelor inferioare. La nivelul arterelor periferice, pulsul este normal. Extremităţile membrelor interesate, atât ale membrele superioare cât şi ale membrelor inferioare pot fi reci, cu transpiraţii abundente. Măsura generală recomandată constă în evitarea expunerii la frig. Tratamentul medicamentos indicat este cel cu vasodilatatoare, care nu sunt însa folosite de rutină. În cele mai mule cazuri, livedo reticularis este o afecţiune benignă, care nu necesită tratament.

Acrocianoza mâinilor şi picioarelor este o afecţiune rară, caracterizată prin modificări tegumentare simetrice la nivelul mâinilor şi picioarelor şi, în mai mică măsură, la nivelul antebraţelor şi gambelor. Această afecţiune se caracterizează prin vasoconstricţie arteriolară combinată cu dilatarea plexului venos subpapilar al pielii, prin care sângele neoxigenat circulă lent. Se agravează în perioadele reci, dar nu dispare complet nici în anotimpurile calde.

Acrocianoza poate fi prezentă la ambele sexe, este mai frecventă la adolescenţi şi se ameliorează odată cu înaintarea în vârstă sau în timpul sarcinii. De regulă, pacientul se prezintă la medic cu urmatoarele simptome: extremităţi reci, transpiraţii şi edeme discrete. Zonele afectate au o coloraţie cianotică (albăstruie). Pacientul nu prezintă dureri, nu are leziuni trofice sau invaliditate, iar pulsul de la nivelul arterelor periferice este prezent. În perioadele reci se recomandă purtarea unei îmbrăcăminţi adecvate.

Dermatocriopatiile sunt un grup de boli cutanate şi uneori şi cu manifestări sistemice relevate de expunerea la frig şi datorate prezenţei unor proteine oarecum anormale în sângele circulant, numite crioproteine. Crioproteinele sunt acele proteine circulante care au capacitatea de a

precipita la temperaturi scăzute şi de a se redizolva la încălzirea sângelui la temperatura normală de 37° C. Menţionăm că este de ajuns o uşoară scădere a temperaturii sângelui circulant, de numai câteva grade, pentru ca aceste proteine să producă ceea ce se numeşte crioprecipitate. Acestea vor bloca temporar şi parţial circulaţia prin reţeaua capilară a dermului expus la frig şi astfel vor produce manifestările clinic vizibile. Evident, circulaţia prin extremităţi (mâini, picioare) predispune în primul rând scăderea temperaturii sanguine normale şi la acest nivel apar primele semne clinice.        

Crioproteinele aparţin următoarelor trei clase de proteine: criofibrinogen, crioaglutinine şi criohemolizine. Toate aceste sunt produse în principal de către ficat, în două condiţii: fie printr-o determinare genetică (caz în care boala persistă toată viaţa), fie în urma unor hepatite cronice cu virus B sau C sau prin consum cronic de alcool (şi extrem de rar alte hepatite toxice). Din acest motiv prezenţa de manifestări clinice de deramtocriopatie impune un control de laborator detaliat al ficatului.

Manifestările cutanate se suprapun în mare măsură cu cele deja descrise: degerături care apar neobişnuit de frecvent, eritemul pernio pe zone neobişnuite (coapse, fese), acrocianoza, livedo reticularis neobişnuit de extins, sindrom Raynaud neobişnuit de grav, cu formare de bule cu conţinut hemoragic şi ulceraţii persistente ulterioare. Relativ mai caracteristice sunt: o pseudo-urticarie non – alergică care apare prin expunere la frig (testul cubului de gheaţă aplicat pe piele reproduce o placă urticariformă), purpura la frig ( pete roşii multiple pe gambe, care nu dispar la presiunea cu degetul pe suprafaţa lor şi persistă săptămâni, declanşate de frig), paniculita la frig (apariţia de nodozităţi profunde, bine delimitate, dureroase, semănând cu o banală celulită a membrelor inferioare, dar care se pot ulcera) şi microulceraţii cronice multiple apărute după expunerea la frig pe gambe, degetele mâinilor şi picioarelor, eventual pe coate. 

Manifestările generale se asociază de regulă şi constau din: dureri articulare, afectarea rinichilor cu apariţia de pierderi de proteine în urină, diverse manifestări neurologice de tipul poliradiculonevritelor şi uneori paralizii faciale temporare şi foarte rar tromboze arteriale.

În toate aceste situaţii se impun examinări clinice şi de laborator amănunţite, iar ca principii de tratament, preveţia şi protecţia faţă de expunerea la frig, vasodialtatoare pe termen lung şi tratametul specific în cazul unei asocieri cu o hepatită cronică.

În ceea ce priveşte dermatoze cronice cu posibilă agravare prin expunere la frig enumerăm, pe scurt, următoarele: ihtioza vulgară, dermatita atopică şi psoriazisul, pentru că în toate acestea trei pre-există o stare de uscăciune (xeroză) cutanată exagerată care se agravează, după cum am văzut, la frig, rozaceea în care pre-există o tulburare importantă a vasomotricităţii arteriolelor dermice de la nivelul feţei, astfel că faţa persoanelor cuperozice, din excesiv de roşie devine cianotică la frig şi încheiem cu boli dermatologice sistemice agravate de frig, respectiv toate colagenozele (şi în special lupusul eritematos, sclerodermia şi dermatomiozita) precum şi insuficienţa venoasă cronică a mebrelor inferioare, cu sau fără ulcer cronic de gambă prezent şi toate formele de arteriopatii cronice.

Quality Medical Clinic Srl © 2011 Termeni si conditii de utilizare
Hosted by Host4All.Ro